Întreprinderea 2400

Volumul 1: Misiunea de salvare
Volumul 2: Planeta dragostei

2-8

Jurnalul personal al locotenentului-major Stelian Spătaru, prim inginer de bord

data românească 16 martie 2401

Personal nu am nici o problemă cu nudiștii. De multe ori mi s-a întâmplat să mă trezesc nudist printr-un șanț cu vomă în păr după o noapte de băut. Dar când mi-a zis căpitanul că am mână liberă să folosesc orice tip de forță non-letală îmi trece prin cap pentru a rezolva cele două probleme cu care ne confruntăm, n-am putut să zic nu. Când mi se dă o problemă eu o rezolv. Ar trebui să fie ușor.  Întreprinderea, chit că e bătrână, era vârf de linie pe vremea ei și a prins chiar și al doilea război cu cardanienii.  Găurea planete în tinerețe. Vorbim de o sculă serioasă de băieți mari aici, nu de o navă de croazieră. Sigur, mare parte din echipament a fost dezasamblat când a fost scoasă din uz militar dar structura de bază a sistemelor este încă aici. Am cu ce lucra.

Prima problemă, înfiptul steagului, mi-a părut ușoară. Am construit un accelerator de materie simplu cu încărcare manuală, l-am luat pe o navetă, împreună cu câțiva snopi de steaguri (e nava plină de steaguri) pe care le-am ascuțit la cotor și am încercat să le lansez din orbită joasă, să nu ardă la intrarea în atmosferă. Zburau bine dar, spre surprinderea mea, nudiștii dețin un scut planetar. Așa că am proiectat niște steaguri noi: 0 tonă de titaniu fiecare, ionizate să le pot trage din orbită liniștit fără să ardă. Le-am vopsit cotorul roșu galben și albastru. Nu prea arată a steaguri, dar simbolic pot îndeplini rolul, cu o forță de penetrare net superioară unui steag obișnuit. Apoi am adunat toate replicatoarele de materie ale navei, le-am programat pe un flux constant de steaguri 2.0 și le-am montat în jurul motorului warp. Steagurile sunt trase în câmpul warp generat de motor și apoi accelerate la 99% din viteza luminii către diferite colțuri ale planetei. Nu ne putem deplasa din orbită dar momentan tragem cu 600 de steaguri pe secundă din titaniu ionizat. Încă nu trecem de scut. E normal. Un asediu durează. Dar consumă mai multă energie să absorbi impactul unui steag 2.0 decât să-l generezi și să-l lansezi și noi tocmai am alimentat cu dilitiu. Sigur rămân ei fără scut până rămânem noi fără steaguri.

A doua problemă mi-a dat mai mult de gândit: un mod non-letal de a determina nudiștii să părăsească planeta. Am pornit de la datele de bază ale problemei. Lor le place să fie nudiști. De-aia au și ales planeta asta care, datorită traiectoriei simple de rotație oferă locuitorilor de la ecutaor zile constante de aproximativ 30 de ore dintre care 20 de lumină și un singur anotimp tot anul în care temperatura variază de la 24 la 31 de grade. Științific foarte plictisitor dar ideal pentru nudism. Așa că am reconfigurat scuturile navei Întreprinderea într-o formă de disc contrapus spre steaua sistemului. Le-am micșorat puterea la 0,1% și le-am setat doar pe radiație ultravioletă, ceea ce mi-a permis să măresc raza discului la 2000 de km. Asta înseamnă să ai scuturi militare. Discul umbrește planta cu un fel de eclipsă permanentă și semi-transparentă care îi scade temperatura cu aproape un grad pe zi. În maxim 10 zile o să fie destul de frig încât să nu-ți mai vină să-ți plimbi cucul mic și zgribulit pe afară. În 20 de zile ar trebui să ningă pentru prima oară în istoria planetei.

A treia problemă în schimb m-a blocat. E ceva stricat la alambicul meu și nu înțeleg ce că l-am demontat de zece ori. De ultimele două l-am reconstruit de la zero. Și cu toate astea țuica iese aproape apă chioară. O beau ca pe bere și abia la a treia halbă amețesc puțin. N-am mai fost așa de treaz din copilărie. Am o lehamite de n-am cum s-o descriu.