Jurnalul personal al locotenent-comandorului Ștefan Manea, ofițer secund al navei Întreprinderea
data românească 1 martie 2401
Toată lumea de pe navă face sex în afară de mine.
Nu că n-am încercat, că m-am dat la tot ce mișcă de când tot mergem prin spațiu fără nimic de făcut. N-a trecut gagică pe lângă mine fără să-i zic „ce frumoasă ești azi”. Jumătate mi-au zis că nu se poate, că-s superiorul lor și nu dă bine și jumătate mi-au zis că nu se poate că am doar 20 de ani și-s prea tânăr pentru ele. Femei. Mai zi ceva. Au organizat ăștia prost echipajul că au cerut minim 10 ani de experiență pentru toți membrii echipajului și nu e nimeni de vârsta mea. La mine n-a fost nevoie, că a pus tata niște vorbe, mă rog.
Da’ toată lumea face sex. Îi văd cum dispar doi câte doi și cum mai ies din câte o debara cu hainele boțite. Numai eu nimic. Nu e sănătos la vârsta mea. Sunt nervos tot timpul. Am îndoit peretele la mine-n cabină de cât dau cu pumnul în el.
M-am dus la părintele Macarie să îi zic că nu fac sex și că sunt agitat tot timpul și mi-a zis că asta îl miră. Că toată lumea face sex de pe navă în afară de mine, el, căpitan, nea Stelică de la motoare și doctorița aia cu capu’ mare. Îi spun toți la spovedanii. Că se aștepta de la un tânăr simpatic ca mine să rupă dodoașca-n ele. Și eu mă așteptam!!!! După care a început să-mi povestească în detaliu cine face sex cu cine, unde, de când și alte bârfe de-astea și m-am enervat și am plecat.
N-am mai făcut sex de la Baza Stelară 515 și acolo a fost ceva ciudat, că nu țin minte clar ce s-a întâmplat. Țin minte că eram cu o tipă mov la bar și i-am zis „Nu știu cum e la voi pe planetă, dar la noi pe planetă suntem perverși” și dup-aia mi s-a cam rupt filmul și m-am trezit în chestia aia cu tentacule și hainele topite cu o durere de cap imensă.
Adică nici nu țin minte să fi făcut sex, da’ clar am făcut că de atunci am o mâncărime de-aia pe care o ai numai după ce faci sex mișto. Că te iriți de la frecat și întins toate cele în poziții și chestii. Am vrut să mă duc la doctorița cu cap mare să-mi dea o cremă ceva pentru iritație da’ mi-e că o să creadă că e boală venerică. Că nu știe ea, la fața ei de tocilară cum e normal să te iriți după ce ai făcut sex bine.
Fix asta lipsește. Să se zvonească prin navă că am boli la cuc și clar nu mai prind nimic.
Am dat și mărțișoare azi și nimic. Am energie de îmi vine să urlu de le ce stătut sunt. M-am apucat de tras de fiare să treacă timpul, am pus 5 kile de mușchi într-o lună.
Și tot degeaba.