Jurnalul monahal de sihăstrie spațială a cuviosului Macarie, preot de campanie și psiholog al navei Întreprinderea
data românească 27 februarie 2401
M-am hotărât să dezertez.
Viața asta pe o navă, în spațiu, nu e de mine. Nu mai suport culoarele astea înghesuite și oamenii ăștia egoiști care se gândesc numai la ei. „Sărumâna părinte, pune un acatist pentru mine!” „Sărumâna părinte, când mă primești la spovedanie?”, „Sărumâna părinte, dați cu aghiazmă și pe la mine prin cabină că am numai coșmaruri și mă zbat prin somn și aud voci!”. Toți sunt concentrați doar pe problemele lor. De problemele lui Macarie nu îi pasă nimănui. Să accept postul ăsta a fost cea mai proastă decizie din viața mea.
Pe Pământ nu am cum să mă mai întorc că acolo e nevastă-mea. Aici nu mai pot să mai stau. În schimb de când am aflat de planeta 5DE9-M2, de pădurile ei de ferigi, deșerturile portocalii și munții ei înzăpeziți am simțit cu tot sufletul că ăsta e semnul pe care îl așteptam de la Dumnezeu. Când vom ajunge în orbită voi fura o navetă de pe Întreprinderea și mă voi ascunde acolo, să duc o viață liniștită, singură, simplă de sihăstrie. Voi denumi planeta Arsenie Boca și va fi prima mănăstire ortodoxă din afara sistemului solar. Mă rog, mănăstire în sensul spiritual al cuvântului, nu neaparat fizic.
*
Bucelan deja a botezat planeta 5DE9-M2 cu numele de Eminescu. Nu am nimic cu marele nostru poet național dar fix genul ăsta de gesturi m-au făcut să mă hotărăsc să dezertez. I-am zis foarte clar că mi-ar plăcea Arsenie Boca. Mă așteptam să meargă pe mâna mea, doar am experiență în botezat. Dar pe Macarie nu îl întreabă nimeni nimic. Macarie nu e anunțat nici măcar la decizii care țin de expertiza lui ca înmormântări, botezuri, cununii. Macarie e invizibil pe Întreprinderea. Nici măcar n-o să observe că am dezertat. De păsat sigur nu o să le pese. Cui îi pasă de bietul Macarie? Doar bietului Macarie și atât.
O să duc o viață simplă, de pusnic în sălbăticie. Doar eu, o navetă reorganizată în spațiu locuibil, cu duș, pat, WC și pustietatea. Un replicator de materie portabil cu modulul gourmet pentru variație culinară, eu, naveta cu microreactorul ei de dilitiu care ar trebui să țină, la cât consumă un pusnic ca mine, măcar 100 de ani și planeta aia pustie și atât. Eu, replicatorul, naveta, un android simplu de muncă care să se ocupe cu amenajări, catering, construcții, piscină și în rest misterul existenței în izolare, comuniune cu natura și Dumnezeu. Asta o să fie viața mea. Și o instalație multi-media cu toată colecția audio-video de entertainment a Federației din ultimii 500 de ani.
O să trăiesc minimalist. Noi, monahii pentru asta am fost făcuți. Sihăstria ne e în sânge. Mai un film, mai un serial, mai o rugăciune, un pahar de vin la apus, poate o plimbare prin sistem din când în când. O să fie greu, dar viața aspră mă va apropia de Dumnezeu și mă va face să îmi înțeleg menirea. Călugărul Macarie de pe planeta Eminescu. Sună bine. Sună demn. Să nu îmi uit hamacul.
