Întreprinderea 2400

Volumul 1: Misiunea de salvare
Volumul 2: Planeta dragostei

2-3

Jurnalul oficial de bord al comandorului Aristide Bucelan, căpitan al navei Întreprinderea

data românească 27 februarie 2401

Of, cât de mult mi-aș dori să avem în echipaj pe cineva care să fie extraterestru sau măcar jumătate extraterestru!

Secția birocratică a navei m-a informat că a terminat aprobarea dosarelor echipajului pe care trebuia să o termine de acum trei luni, când eram încă pe Pământ. Asta nu e o problemă. Trei luni întârziere la birocrație de stat e chiar lejer. Dacă în viață aș fi avut doar trei luni întârziere de fiecare dată când am avut de-a face cu sistemul de stat, deja eram amiral! De-aia nu m-am zgârcit la corpul birocratic al navei și am luat cu noi o secție completă de 420 de oameni. Ca să meargă treaba unsă!

Problema e însă, după cum am fost informat, că treaba nu a mers neaparat ca unsă.  Ar fi trebuit, conform directivelor federației de incluziune și normelor anti-xenofobie să avem minim un membru al echipajului extraterestru sau jumătate extraterestru. Aparent toate navele Federației trebuie să se conformeze, altfel nu sunt autorizate pentru călătorii în afara sistemului. De unde, doamne iartă-mă, să știu eu? Eu nu sunt xenofob și nu am nimic cu extratereștrii. Doar nu prea am încredere în ei și nu îi vreau neaparat prin jur, dar în rest nu am absolut nimic cu ei! Să pună pe navă cât vor ei, dar de unde? România n-are cetățeni de origini extraterestre. Noi ne tragem din daci nu din Alpha Centauri!

Aparent e o problemă și cu normele interne. Avem nevoie în echipaj și de o minoritate națională (adică țigan). Am informat corpul birocratic al navei printr-o circulară că avem deja minoritate națională, pe doamna doctoriță Rotaru, că doar a fost unul dintre motivele principale pentru care am luat-o. E raperiță. Dar aparent am interpretat eu normele greșit. E vorba de minoritate națională etnică, nu culturală. Raperii nu se pun.

Corpul birocratic deja a trimis raportul spre Pământ prin sub spațiu și m-a informat că, cel mai probabil, vom fi nevoiți să ne întoarcem din drum pentru recalibrarea personalului dacă nu pot cumva rezolva problema pe loc. Dar de unde, doamne iartă-mă, să găsesc eu extraterstru și țigan în spațiu? Și încorporați militar în Federație și cu cetățenie română. Să împac și capra și varza și țiganul, sau cum venea fabula.

O lună de mers spre capătul brațului Perseus la warp 5 degeaba. Aștept în orice moment mesajul că trebuie să ne întoarcem înapoi.  Două luni de plimbat prin spațiul gol pentru o tehnicalitate. Dar asta e. Planeta Eminescu o să fie acolo și cu două luni întârziere. Normele Federației nu sunt un lucru cu care să te joci. Sunt acolo pentru un motiv  și dacă vom primi mesaj prin sub-spațiu să ne întoarcem, ne vom întoarce! Nava Întreprinderea e doar o piesă mică într-un angrenaj mare care nu poate funcționa decât dacă toate piesele mici lucrează împreună. Ca un calculator cuantic sau ca un aparat de bărbierit . Singurul meu regret e că pierd timpul întregului brav echipaj cu asemenea drumuri inutile. În loc să botezăm planete și să vedem găuri negre, ne plimbăm înainte și înapoi pe loc, ca la nuntă-n horă.

*

În timp ce calibram matricea de transmisie sub-spațială pentru a îi amplifica fidelitatea împreună cu Inginerul-Șef Lt.Mjr. Spătaru, sau  Stelică, cum îmi place să îi spun eu când ne aflăm în cadru informal, ca între camarazi, sursa matricei ne-a explodat în față, provocându-ne amândurora leziuni mandibulare. Leziuni mult mai puțin importante decât binele navei, al țării și al Federației, bineînțeles. Viața m-a mai adus în circumstanțe în care am fost nevoit să mănânc supă-cremă cu paiul. Din păcate am înțeles că reparația va dura foarte mult timp, timp în care nu vom putea contacta sau fi contactați de patrie sau de Federație.

E riscant să zbori prin galaxiei singur, fără să ai privilegiul de a putea primi ordine de la superiorii tăi în orice moment, dar e un risc pe care în numele echipajului și al navei mi-l asum. Din fericire am primit aprobarea pentru planeta Eminescu cu clipe înainte de explozie, deci respectând toate ordinele anterioare, nu există nici un motiv întemeiat pentru care să nu continuăm spre ea. Suntem mai aproape de ea decât de granița federației. Ne vom duce să ne terminăm misiunea sperând cumva ca hazardul să aducă între noi un țigan și un extraterstru care să ne întregească echipajul. Am încredere în Stelică să repare matricea de transmisie sub-spațială într-un ritm oportun și să restabilească lesa scurtă de ordine și directive prin care superiorii noștri ne țin strâns de gât și fără de care suntem pierduți.

*

Zburăm prin spațiu în mare parte gol, fără prea multe evenimente de săptămâni bune și cu atât de mult timp liber la dispoziție mintea îmi zboară constant spre planeta Eminescu. Am studiat toate datele strânse de sondele Federației despre planetă și am continuat cu botezatul. Eminescu are doi sateliți, Sadoveanu și Hortensia Papadat-Bengescu. Recunosc că nu e o autoare atât de importantă, dar trebuiau și femeile să fie reprezentate cumva . Sadoveanu e mai mare iar mareele pe care le creează sunt temperate de Hortenisa, mică și vulcanică, care se învârte diametral opus.  Eminescu e acoperită în proporție de 70% de apă, având două continente principale, Decebal și Burebista. Cea mai mare insulă, Traian poate fi considerată și ea un  continent mai mic. Bineînțeles cel mai important fluviu de pe continentul Decebal este Dunărea 2. Nu aveam cum să nu omagiez râul pe care am învățat să fiu căpitan și pe care am devenit bărbat.

Am muncit foarte mult la denumiri. Relieful planetei a fost botezat aproape în totalitate. Munții după fotbaliști, lacurile după interpreți de muzică populară, etc. Peste 5000 de nume au fost trecute frumos în calculator de către mine și cred că am acoperit aproape toată istoria și cultura românească, de la podișul Florin Piersic la deșertul Loredana. Cu toate că  mă îndoiesc că o să mai ajungă vreodată români pe Eminescu pentru că e unde se agață harta galaxiei în cui și nu găsești nici o sursă de dilitiu pe sute de ani lumină în jur,  sunt sigur că generații viitoare vor învăța cu bucurie și mândrie de planeta noastră, a tuturor românilor. Poate că bărci n-o să treacă niciodată prin estuarul Bahoi. Poate copii nu o să facă niciodată plajă la marea Teo Trandafir. Poate nimănui nu o să îi tresalte inima le vederea erupției vulcanului Dorian Popa. Poate barca nimănui nu o să se împotmolească în mlaștina Mirabela Dauer. Dar în sufletul nostru comun, al românității, toate astea o să se întâmple constant.

Spre vărsarea Dunării 2, la est cum te uiți pe hartă poți observa un afluent micuț dar semeț, de mărimea Siretului. Râul Bucelan. Atât mi-am permis să denumesc după mine, din modestie. Istoria se face cu fapte, nu denumiri geografice!