Întreprinderea 2400

Volumul 1: Misiunea de salvare
Volumul 2: Planeta dragostei

2-14

Jurnalul oficial de bord al comandorului Aristide Bucelan, căpitan al navei Întreprinderea

4 aprilie 2401

Am orat, am negociat, am citat din Platon și Aristotel. Am cântat și imnul Românei. În zadar. Nu am putut să fac pe nimeni să înțeleagă importanța planetei Eminescu pentru românii de pretutindeni. N-au vrut nici în ruptul capului să ne lase să punem steagul pe planeta noastră. Au acceptat o singură variantă de compromis și atât s-a putut, în ciuda eforturilor mele.

Steagul a fost înfipt și Întreprinderea a părăsit orbita.

L-am înfipt pe satelitul Sadoveanu.

Am să fiu sincer. E un rezultat dezastruos, dar e mai bine decât nimic. Sadoveanu e masiv, steril și hidos. Crăpături încălecate de silicat îl acoperă cu o crustă neospitalieră. Sadoveanu nu are atmosferă și nici nu oferă vreun motiv să faci vreuna. E lipsit de orice tip de resursă.

Sincer, e greu să găsești ceva în Univers mai neplăcut decât Sadoveanu: căcăniu, monocromatic și nesfârșit.  Te ia durerea de cap doar dacă te uiți în direcția lui. Sadoveanu e pur și simplu neplăcut. N-are nici un scop. Nu poți să te bucuri de el, nu poți să-l studiezi și nici măcar nu poți să-l tolerezi prea mult.  Dacă Sadoveanu n-ar fi existat, universul n-ar fi pierdut nimic. Impune doar printr-o greutate lipsită de conținut. Sper ca nici un român să nu mai aibă vreodată de-a face cu Sadoveanu dar, din păcate cred că tot la Sadoveanu se va ajunge, pentru că n-avem opțiuni.  Sadoveanu cel masiv, rigid, și anost.

Știu că va exista tendința să ne prefacem că Sadoveanu e mare chestie doar pentru că e al nostru, dar dacă absolut oricine altcineva din tot universul l-ar avea pe Sadoveanu, n-ar da doi bani pe el. Pare așa, că există doar ca să pedepsească oamenii curioși. O frână a minții.

N-ai ce să-i faci. Cu toții l-am vrut pe Eminescu dar ne-am ales cu Sadoveanu. Vom părăsi acest sistem în cel mai scurt timp.