Întreprinderea 2400

Volumul 1: Misiunea de salvare
Volumul 2: Planeta dragostei

2-11

Jurnalul oficial de bord al comandorului Aristide Bucelan, căpitan al navei Întreprinderea

30 martie 2401

Încă nu am primit vești de la cuviosul Macarie dar cred că misiunea lui merge bine. De pe puntea de observație am putut observa cu bucurie în suflet că toate așezările s-au umplut de decorațiuni de Crăciun. Cu siguranță a reușit să-l introducă pe Iisus în inima degeneraților de pe planeta Eminescu. Sigur, e martie, dar suntem în alt sistem.  Mi se pare acceptabil să folosești orice calendar vrei.

Între timp am conceput împreună cu corpul birocatic al navei un Pachet Avantajos de beneficii cu care îi vom momi pe degenerați să recunoască apartenența românească a planetei Eminescu, ba mai mult decât atât, să-și dorească cetățenia. Am pornit  de la un Permis de Lungă Ședere în Vederea Angajării și am continuat seria de stimulente economice cu cesiunea unui hectar de pământ pe 50 de ani pentru fiecare nudist și o subvenție agricolă. Am văzut că le place să crească trandafiri și flori. Cu siguranță ar vrea să treacă pe ceva mai util, gen cartofi, spre exemplu, și să și-i vândă unul altuia fără să plătească altă taxă în afară de TVA. Am inclus și vouchere pentru programul Prima Casă și Rabla. Asemenea facilități pot face să se răscolească nevoia de a fi cetățean în absolut oricine. Luxul de a putea să-ți deschizi SRL sau PFA oricând vrei tu nu e de ici de colo.

Din păcate birocrația se dovedește din nou a fi pe cât de indispensabilă pe atât de greoaie. Am calculat câte curse cu navetele între delegația de sol și Întreprinderea ar trebui să facem pentru copii legalizate, contrasemnături, ștampile și toate cele necesare și s-a dovedit mai simplu ca număr de curse a transporta toți cei 420 de membri ai corpului birocratic al navei pe planetă de la începutul negocierilor.

31 martie 2401

Cu toate că am tras Întreprinderea în orbită joasă și a trebuit să redirecționăm o parte din scuturi sub navă, că se încingea carena, tot a durat aproape 40 de ore să transportăm toți birocrații pe planetă. Peisajul la sol e destul de sumbru. În loc să fie demoralizați de scăderea temperaturii și stratul de un metru de zăpadă, locuitorii râd, patinează, se dau cu sania, se bulgăresc și beau vin fiert. Planul nostru de a răci planeta într-un mod neplăcut funcționează invers decât mă așteptam așa că i-am ordonat lui lt.-major Spătaru să nu mai risipească energie cu eclipsa aia. Am consumat peste 80% din rezervele de dilitiu fără a obține rezultatul scontat.

Nici lt-cmdr Manea și cuv. Macarie nu au mai dat nici un semn de zile bune și deși sunt sigur că ambii dau tot din ei pentru binele țării, mă îndoiesc că vor realiza ceva important în timp util. Soarta planetei Eminescu e în mâinile capabile ale formidabililor noștri funcționari publici. Federația și-a exprimat oficial dubiile când au văzut că intenționăm să avem un echipaj format 60% din funcționari publici. Au înțeles greu că așa suntem noi, românii, două treimi angajați la stat și indispensabili, dar în final au înțeles. Nu putem umbla așa, de capul nostru, fără aprobări oficiale pentru fiecare acțiune. Am ajunge să ne simțim responsabili de propriile fapte și am ajunge să nu mai facem nimic. Doar se învață la școală că dacă ești într-o situație în care se poate da vina pe tine, te oprești din orice faci. De aceea funcționarul public e sângele care curge prin venele țării. Ba mai mult. E chiar și venele.

1 aprilie 2401

Cea mai bună șotie de 1 aprilie pe care am întâlnit-o în viața mea tocmai a avut loc. Mari poznași băieții din echipa birocratică! M-au sunat pe teleconferință de pe planetă. Erau toți 420 într-o saună, dezbrăcați, și mi-au comunicat cu cuvintele lor că după o lungă dezbatere cu locuitorii de pe planeta Eminescu au ajuns la concluzia că viețile lor sunt searbede și lipsite de bucurie. Că munca de funcționar public, cea mai înaltă chemare pentru un cetățean, aș zice, e o plimbare de hârtii dezumanizantă care te face să-ți fie scârbă de sine și de semeni. Că vor să se simtă oameni, nu rotițe mici într-un angrenaj pe care rotițele mici mai mult îl încurcă. Așa că au decis să își dea demisia în masă, să renunțe la cetățenia românească și să rămână pe planeta Eros, ca să se regăsească ca oameni.

Pentru un moment am fost confuz, după care am râs foarte tare. Trebuie ca negocierile să fi mers ca unse dacă își permit asemenea glume relaxate. Cred că nici nu cedat toate beneficiile din Pachetul Avantajos. I-am lăsat în pace să se bucure de victoria lor și o să îi sun mâine, când n-o să se mai țină de pozne.

2 aprilie 2401

O tragică ironie a sorții a lovit nava Întreprinderea. Ce ieri părea a fi doar o șotie isteață pusă la cale de funcționarii publici ai navei s-a dovedit a fi realitate. Întreg corpul birocratic al navei chiar s-a dat cu inamicul. Am fost înștiințat că au depus toți deja cereri de renunțare la cetățenie și că le-au trimis pe Întreprinderea, pe navetă, împreună cu buletinele și hainele lor. Într-o singură mișcare hazardul a smuls cea mai mare parte dintre noi dintre noi.

Bineînțeles, nava o să funcționeze la 100% capacitate și fără ei, că nu făceau decât hârțogăraia, de care oricum nu mai avem nevoie de când nu mai putem comunica cu țara. Dar actul în sine a demoralizat profund echipajul. Citesc în ochii lor dubii și neîncredere. Chiar și eu simt că șansele noastre de a smulge acest pământ românesc din ghearele hoardelor cotropitoare sunt minime. Am încercat și cu forța și cu viclenia și nu a mers. A rămas o singură posibilitate. Mă voi duce în persoană, deplin nud, așa cum vor ei, în fața guvernului lor și mă voi ruga de ei, într-un mod demn, fără milogit excesiv, să ne lase să punem steagul nostru pe planeta lor. Un steag mic și amărât.  Simbolic doar. Că practic nu înseamnă nimic. Nu e ca și cum o să vină vreodată cineva până aici, la capătul galaxiei, să-i întrebe de sanatate. Un steguleț undeva, unde vor ei, în spatele unui gard, după un șopron, chiar și la groapa de gunoi. Atât. Și dup-aia plecăm mulțumiți și nu-i mai deranjează nimeni niciodată. Trebuie să înțeleagă, că doar suntem cu toții oameni, oricât de perverși ar fi unii și alții.