Întreprinderea 2400

Volumul 1: Misiunea de salvare
Volumul 2: Planeta dragostei

2-1

Jurnalul oficial de bord al comandorului Aristide Bucelan, căpitan al navei Întreprinderea

data românească 7 februarie 2401

Dacă ignorăm câteva incidente și inconveniențe minore, misiunea navei Întreprinderea se dovedește a fi un potențial real succes, cel puțin până acum. Am părăsit teritoriul Federației de alaltăieri și în câteva săptămâni vom ajunge în proximitatea găurii negre de la capătul brațului Perseus pe care am fost trimiși să o investigăm. Trebuie să recunosc însă că deși știința mă fascinează în toate formele ei, o altă parte a misiunii îmi face inima de român să tresalte: oportunitatea de a înfige primul steag românesc pe o planetă străină. Acesta e momentul în care vom marca istoria. Cel puțin la nivel național.

Am făcut totul ca la carte. Împreună cu ofițerii superiori ai navei am studiat hărțile sistemelor din proximitatea traseului nostru și am găsit o planetă ideală pentru asemenea tip de angajament: 44P-5DE9-M2. Așa cum îi spune numele, a doua planetă din sistemul 5DE9 este o planetă clasa M, subclasa A++, adică capabilă de a susține viață terestră chiar mai plăcut decât Terra. Deși avem date extrem de precise despre 5DE9-M2, cum ar fi că are gravitație 0,8 din cea a pământului, climă mai blândă și viață doar la nivel vegetal, aceasta nu a fost vizitată niciodată de vreun cetățean al galaxiei, tot sectorul 44P fiind cartografiat doar cu sonde și drone din motive de distanță și lipsă de importanță strategică.

5DE9-M2 e o planetă virgină, sălbatică, neatinsă de om sau de extraterstru și se află la doar 20 de ani lumină în afara traseului nostru.  Ideală pentru a deveni prima planetă din afara sistemului solar cu un steag românesc pe ea. Nu o vrea nimeni, deci nu avem cum să avem probleme. Deja am trimis cererea prin sub-spațiu de a revendica planeta în numele României. În calitate de căpitan al navei care va revendica planeta,  alegerea unui nume întră în atribuțiile mele. Decizia a fost ușoară și a venit din suflet. 5DE9-M2  va fi denumită Eminescu, în memoria marelui poet și erou național. Mă gândesc constant la clipa în care tălpile noastre vor atinge suprafața planetei Eminescu și inima îmi bate mai tare.