Jurnalul personal al Lt. Dr. Magdalena Rotaru, medic militar al navei Întreprinderea
2 februarie 2401
Azi am avut pacienți. 642 de supraviețuitori ai dezastrului de pă Nisos. Zeci de arsuri, niciuna severă, câteva oase rupte. Muncă de rutină. Din fericire toată secția lor medicală rămăsese aptă de muncă și cu ajutorul lor am rezolvat triajul și tratamentul în timp record.
Singurul pacient complicat a fost amiralul Clinton. Patru ore am operat la testiculul ăla explodat. Am stat să regenerez și să lipesc țesutul pă fiecare ruptură. Nu mulți doctori ar fi în stare. Am avut și noroc că testiculele de om bătrân sunt imense și se lucrează ușor pă ele.
Căpitanul mi-a sugerat să-l țin sedat cu doza maximă administrabilă oamenilor. Nu am fost de acord, dar cum s-a trezit, amiralul m-a mușcat de mână, așa că i-am dat sănătos. La sugestia căpitanului nu înregistrat tratamentul. Are dreptate, nu are rost să pătăm imaginea unui asemena om pentru un episod maniacal. Cu toții avem momente urâte. Înveți asta-n cartier.
Toată lumea crede că ascult rap. Asta doar din cauză c-am crescut pă după blocuri, am accent, port treninguri cu gulerul tras pă gât și că am tot timpul șapcă în cap pă care o dau jos decât la duș. Aș vrea să îi corectez și să le zic că nu e frumos să judeci pă cineva după aparențe și că doar că arăt într-un fel și vorbesc mai direct așa nu înseamnă că-mi se pare o idee bună să amesteci cântatul cu poeziile și să le faci prost pă amândouă. Ce, nu poți să exprimi durerea din suflet, problemele și secretele care te bântuie dacă ești din cartier decât în rime și cu muzică simplă pă fundal?
Da, ascult trap clasic 8 ore pă zi la cabinet. Dar asta nu înseamnă că îmi place! Ascult doar ca la asta se așteaptă lumea de la mine. Trebuie să mă încadrez în stereotipul în care am fost forțată. Altfel își pun întrebări. Care duc la alte întrebări. Care pot duce la răspunsuri pă care nu vreau să le dau.
Jurnalul oficial de bord al comandorului Aristide Bucelan, căpitan al navei Întreprinderea
2 februarie 2401
La insistențele cuviosului Macarie, am avut o discuție personală, de la om la om cu amiralul Clinton. Am lăsat tactul pentru care sunt cunoscut deoparte și i-am spus sincer ce cred. Că această fugă de realitate și responsabilitate a lui din ultimele zile e o pată neagră asupra unui profil militar perfect. Că e absurd să caute vinovați în incidentul nefericit în care a fost implicată nava lui. Un căpitan demn e responsabil și își asumă responsabilitatea pentru tot ce se întâmplă pe nava lui. Căpitanul nu e doar ăla care dă ordine. E ăla care-și pune toată onoarea garanție pentru soarta echipajului. Că orice se întâmplă pe o navă pornește de la o comandă a căpitanului ei sau de la lipsa unei comenzi. Că dacă vrea să găsească un vinovat pentru tragedia de pe Nisos și chiar și pentru tragedia de pe Tesla, ar face bine să se uite în oglindă. Sper că cuvintele mele de îmbărbătare au fost înțelese de bravul căpitan cu tăria de caracter și rațiunea pe care a dovedit-o de nenumărate ocazii. Când am plecat din salonul medical în care era ținut mi-a mulțumit, m-a bătut pe umăr și mi-a spus că știe ce are de făcut. Mă bucur că am putut să-l ajut pe acest neprețuit om, legendă vie a Federației, în momentele lui dificile.
*
Am primit vești tragice de la cabinetul medical al navei. Se pare că în cursul nopții amiralul Clinton s-a spânzurat cu propria curea de la proprii pantaloni. O lovitură greu de calculat pentru Federație și un gest de neînțeles pentru asemenea om. Tot ce pot bănui e că încărcat de responsabilitatea celor două tragedii a ales să-și ia viața pentru a-și păstra onoarea, ca generalii ăia orientali de pe vremuri. O decizie pe care o înțeleg ca bărbat și militar dar pe care nu o înțeleg deloc ca civil. O înțeleg cât de cât ca căpitan de navă dar ca membru al Federației mă revoltă. În calitate de român însă respect că acum vom putea lăsa aceste două tragedii în urmă. Viitorul e înainte!
Jurnalul personal al Lt. Dr. Magdalena Rotaru, medic militar al navei Întreprinderea
3 februarie 2401
Astăzi i-am lăsat pă supraviețuitorii tragediei de pă Nisos la baza stelară 515. Trist ce s-a întâmplat cu amiralul. Am muncit patru ore alaltăieri la testiculul ăla și el se sinucide. Și-a bătut joc de munca mea. Ce făcusem eu acolo era artă.
Am pornit în drumul lung prin partea goală a galaxiei. Am trecut pă lângă granița cu Imperiul Logic Cardanian. Oare ce-ar crede cardanienii, dacă m-ar vedea?
Jurnalul oficial de bord al comandorului Aristide Bucelan, căpitan al navei Întreprinderea
3 februarie 2401
Federația a cerut în repetate rânduri cadavrul generalului Clinton pentru analize suplimentare însă conform dorinței pe care am citit-o în ochii lui la ultima noastră întâlnire, am refuzat. Camaraderia care s-a format între noi în urma tragediei anterioare îmi impune să mă ocup de ceremonialul de înmormântare personal. Îl voi îngropa la marginea galaxiei pentru care s-a luptat atât să o protejeze de membrii ei neconformi cu idealurile Federației și ale omenirii. Am aranjat congelarea prealabilă a cadavrului și am pregătit ceremonia și onorurile militare care se pretează pentru momentul atare în care voi considera că circumstanțele sunt propice.
Am lăsat echipajul navei Nisos pe transportorul Phobos și ne-am reluat misiunea spre brațul Perseus unde vom măsura și sfinți o gaură neagră. Locotenent-major Spătaru m-a informat că a găsit pe traseul nostru o planetă de categoria A++ cu viață vegetală pe care încă nu a revendicat-o încă nici o ființă conștientă. Putem pune steagul mândrei noastre țări nestingheriți acolo. Corpul birocratic al misiunii a aprobat operațiunea. Galaxia întreagă va afla de România și de implicit nava Întreprinderea și implicit de mine. Până la urmă spațiul e doar o Dunăre mai lungă și mai lată. Și mult mai adâncă. Curaj, echipaj al navei Întreprinderea. Nu uitați că cel mai important e, oriunde am fi, să fim români!
